Nyelvtanulás | Román » Apus de Soare

Apus de soare Piesa “Apus de soare” face parte, alaturi de “Viforul” si “Luceafarul” dintr-o trilogie dramatica, inspirata din istoria Moldovei, in care autorul evoca momente din domniile voievozilor Stefan cel Mare, Stefanita Voda si Petru Rares. Elementul unificator al trilogiei este ideea dragostei de patrie, intruchipata de figura lui Stefan, prezent, intr-un fel sau altul, in toate cele trei parti. Actiunea piesei este plasata la inceputul secolului al XVI-lea, in ultimul an al domniei lui Stefan cel Mare. Domnitorul, om de mari energii fizice si morale, traieste drama batranetii si al sfarsitului inexorabil al vietii. Conflictul, foarte puternic, este mai mult de ordin interior, constand in contradictia dintre caracterul perisabil al omului Stefan si dorinta de perpetuare a puterii domnesti, a vointei voievodului, dincolo de moarte. Desfasurarea faptelor parcurge mai multe momente dramatice, marcate dealtfel compozitional de autor prin cele patru acte. Primul act

indica timpul, locul, personajele si atmosfera de toamna in care e invaluita cetatea din Suceava (expozitiunea). Actul al II-lea contine intriga, deci cauza care grabeste desfasurarea intamplarilor, constituita de dorinta lui Stefan de a-l inscauna pe fiul sau , Bogdan si complotul urzit de cei trei boieri tradatori. Actul al III-lea adanceste conflictul, scotand la iveala dimensiunile eroice monumentale ale domnitorului. Figura lui Stefan se intregeste treptat, printr-o acumulare succesiva de trasaturi (gingasie fata de Doamna Maria si Oana, bunatate fata de supusii devotati, asprime fata de uneltitori, perspicacitate politica, vointa nezdruncinata in indeplinirea planurilor), pentru a pune in lumina, odata cu punctul culminant al actiunii (inscaunarea lui Bogdan si discursul lui Stefan), o personalitate impresionanta prin sinceritatea dragostei de patrie. Momentul inscaunarii lui Bogdan este urmarea unor acumulari conflictuale treptate, care scot in evidenta un conflict cu dublu

aspect: politic si psihologic. Dramatismul momentului este reliefat si prin folosirea unor procedee specifice oratoriei: exclamatii, interogatii si enumeratii. In plus, fulgere, tunete, trasnete si o ploaie torentiala subliniaza relatarea anumitor fapte sau stari sufletesti. In actul al IV-lea, actiunea scoate in relief doua momente dramatice distincte care unesc, in deznodamant, cele doua aspecte al conflictului. Astfel, acum are loc pedepsirea tradatorilor, dar si moartea marelui domnitor. Lucrarea contureaza chipul unui personaj literar cu o mare forta educativa, pornind de la existenta unui personaj istoric. Stefan, ca erou literar, desi aduce mult cu domnitorul Moldovei, este totusi expresia unei subiectivitati creatoare, ceea ce face ca in structura sa moral-caracteriologica sa se rasfranga ceva din aspiratiile dramaturgului insusi. In figura lui Stefan, Delavrancea a proiectat idealul de libertate si dragoste de tara. Patriotismul, trasatura dominanta a portretului lui Stefan,

este ilustrata prin fapte, conceptii si atitudini. In primul rand, domnitorul doreste asigurarea continuitatii politicii sale, prin inscaunarea lui Bogdan, oferind astfel Moldovei stabilitate interna si rezistenta in fata dusmanilor. Pe de alta parte, expeditia in Pocutia are loc datorita uni motiv bine intemeiat: aceasta este “o bucata de pamant mai mult moldoveneasca decat leseasca”. Stefan isi identifica vointa cu destinul tarii, fiind el insusi un simplu slujitor al intereselor Moldovei. De altfel, testamentul sau este expresia desavarsita a patriotismului. Domnitorul este abil in politica externa stiind sa construiasca un sistem de aliante ce au dus la stabilitate in sude-estul Europei. Acelasi Stefan este drept cu toti supusii sai: “Boier, razas, taran supus era totuna in fata lui”. Din dorinta de a polariza intreaga atentie asupra domnitorului, Delavrancea face din celelalte personaje simple elemente de décor. Ele au rolul de a constitui fundalul pe care sa se

proiecteze profilul masiv si impunator al lui Stefan. Pe langa procedeul caracterizarii personajului principal prin propriile actiuni, fapte si vorbe, dramaturgul foloseste si caracterizarea prin vorbele celorlalte personaje *pentru Oana el este “Slavitul Domn al Mare”, pentru Moghila este “leul Moldovei”, in timp ce boierii tradatori il numesc “Soimanul”, “Vulturul”). Putem spune ca scriitorul foloseste tehnica basoreliefului, care in artele plastice consta in scoaterea in relief a unei sculpturi (figuri) fata de un fond, cu care, dealtfel, face corp comun. Caracterul romantic al operei este asigurat de construirea personajul ca erou exceptional situat in imprejurari excetionale; Stefan devine personaj de legenda, tratat ca om si supraom. Un alt element romantic consta in culoarea epocii reliefata de o anume atmosfera arhaizanta, izvorata din evocarea unor superstitii, credinte si semne prevestitoare de rau. Decsrierea cadrului naturii dezlantuite, din indicatiile

scenice, este si ea romantica, ca si prezenta unor cuvinte si expresii populare, ce dau culoare si expresivitate stilului. Inscriindu-se in sirul dramelor istorice, inaugurat de Bogdan Petrceicu Hasdeu (“Razvan si Vidra”) si Vasile Alecsandri (“Despot-Voda”) lucrarea lui Delavrancea este o realizare deosebita